De Sf. Andrei...o dorinta

Fiecare dintre noi ne dorim mai mult sau mai putin sa traim alaturi de cineva care sa ne fie parinte, prieten si partener. Insa viata joaca feste in marea majoritate tuturor cuplurilor din ziua de azi si asta datorita faptului ca vrem sa traim pe picior mare si uitam ca sentimentele sunt mai puternice si mai statornice decat orice altceva din punct de vedere financiar, pt ca sa nu uitam ca este o vorba care circula la noi"banul azi il ai si maine nu il mai ai..." si la urma urmei nu ne ducem cu banii in pamant.
Poate ca multi se vor intreba de ce scriu despre asta iar si iar...pt ca mi-e groaza de ce va fi, avand in vedere ca trebuie sa platesti si pt orice informatie ai avea nevoie...si atunci stau si ma intreb oare maine sau poimaine va fi nevoie sa cumperi si dragoste, daca nu deja asta se intampla...
Cunosc cateva persoane, acelea fiind putine care se iubesc neconditionat...una dintre aceste perechi este chiar sora mea care isi iubeste sotul fara sa primeasca nimic in schimb, in afara de reciprocitate in sentimente ceea ce se si intampla... nu pot decat sa ma aplec in fata lor si bineinteles ca mai cunosc cateva perechi dar putine.
La noi in Moldova se spune ca in noaptea de Sf. Andrei daca iti pui o dorinta se va indeplini..eu ce as putea sa imi doresc? Imi doresc sa...dar daca va spun nu se mai indeplineste asa ca ma voi aseza in pat si ma voi gandi la dorinta mea in asa fel incat sa se indeplinesca.
Va las sa savurati o melodie care imi aminteste de cineva care mi-a fost foarte drag...

PACAT!!!!

PACAT! Doar atat imi vine sa spun "pacat" si spun acest lucru pt ca, constat ca, candva am cunoscut cateva persoane care acum sau poate ca si atunci nu stiu, incep sa isi arate adevarata lor fata. Unii in prostia si saracia lor nu isi mai incap in piele, iar altii dau coltul. Pe zi ce trece mi-e mila de ei si ma bucur in acelasi timp ca nu mai am de-a face cu ei. Sunt rai si nu exagerez cand spun acest lucru, dar chiar asa este.
Imi place sa citesc tot ce este nou fie pe internet, fie intr-o carte chiar si de religie sau intr-un ziar si apropo de ziare...nu scriu jurnalistii despre vedete cu atata rautate cum scriu unii in blogul lor. Toti gresim, mai mult sau mai putin, toti mintim la fel mai mult sau mai putin si toti ne simtim bine in pielea noastra.
Unii au avut norocul de a termina un liceu, o facultate sau orice alta scoala pe umerii parintilor sau chiar pe umerii lor, dar asta nu cred ca le da dreptul sa arate altora cat sunt de buni, ba chiar mai buni decat ei. Fiecare cu norocul sau nenorocul lui.
Sunt socata si ma intreb daca intradevar merita osteneala de a mai cauta ceva bun in oamenii acestia in afara de critici si judecata lor atat de avansata la adresa tuturor.
Unde sunt acei oameni care salutau pe strada chiar si un necunoscut, unde este acea civilizatie de altadata? Mda, cred ca nu mai este si spun iar "PACAT".
S-ar putea ca intr-o zi lumea sa isi dea seama ca pe pamant suntem atat de diferiti, asezati pe scara valorii sociale care nici macar asta nu apartine omenirii...si apoi sa ne trezim cu realitatea in fata acolo Sus unde suntem egali. Zilele trecute un barbat mi-a spus ca in general oamenii pana obtin un anumit lucru sunt prieteni si cu dracu...mi-a venit sa rad pt ca a avut mare dreptate chiar si cineva care a fost important in viata mea mi-a spus candva ca el nu are prieteni si nici nu va avea vreodata pt ca lumea e prefacuta si rea...cata dreptate a avut si el.
Imi pare rau pt mine ca am crezut in oameni,ca am crezut in acei oameni care spuneau ca imi sunt prieteni, dar zau ca imi pare rau mai mult pt ei. Valoarea sufletului si a respectului candva va fi mai important decat orice altceva.

A fost odata....

Prietenie dincolo de dragoste? Acolo unde odata a fost dragoste mai ramane loc si pentru prietenie? Nu putini sunt cei care cred ca da, se poate... Usor de zis, insa mult prea greu de facut... Mult mai trist, si la fel de adevarat si dureros este insa si faptul ca, pentru multi dintre noi, dupa o mare si intensa iubire se asterne doar o mare si graitoare tacere.
Atunci cand o relatie se incheie lucruri nespuse iau locul celor spuse, persista incercari fortate din partea protagonistilor de a rupe orice legatura cu celalalt (cand de fapt ceea ce simti se reduce nesperat la nerabdarea de a afla de soarta celuilalt), apar zvacniri neputinciose si se exerseaza la nesfarsit tehnici indraznete si ultrapracticate de autocontrol. Mai bine asa... de ce sa ne vedem... ne-am face si mai mult rau unul altuia... cel mai bine pentru amandoi ar fi sa rupem orice legatura. Este clar... oricat ne-am stradui... noi doi nu putem ramane prieteni. Si astfel, prin fortari si tehnici de autoimpunere se trece de la o mare dragoste la marele... nimic.
As vrea sa cred in prietenia de dupa o dragoste incheiata, insa majoritatea persoanelor din jurul meu imi confirma exact opusul. Nascuta din plamada visatorilor, as vrea sa cred ca este posibil ca o dragoste sa se ispraveasca bland intr-o prietenie statornica, pe viata. Si de ce nu? Persoanele in cauza se cunosc cel mai bine, sunt in masura sa dea celuilalt sfaturi utile si mai mult ca sigur ca s-ar ajuta neconditionat daca ar stii ca celalalt se afla in impas. Nu aduce izbitor de mult cu o prietenie adevarata? Nu asa ar trebuie sa se comporte doi prieteni foarte buni?
Daca intre doua persoane nu mai exista nimic exceptand amintiri si momente traite doar de ei doi, atunci de ce nu poate exista prietenie? De dragul amintirilor, pentru ca in ciuda conflictelor si a lucrurilor neplacute care s-au intamplat intre noi stiu ca este un om minunat, capabil sa fie un mare prieten. Nu s-a putut insa...de fapt nu a vrut si nici nu vrea.
Nu am putut ramane prieteni. Nu am ales eu, dar s-a intamplat ca omul pe care l-am iubit mai mult decat viata mea sa nu mai faca parte din ea sub nici o forma.Poate ca in locul unei prietenii adevarate nu ar fi existat decat una formala, iar in locul unui prieten adevarat un prieten la fel de formal...asa ca am lasat ca intre noi sa nu mai existe... nimic si am lasat ca el, omul care obisnuia sa-mi fie tot, sa devina un necunoscut...si am incalecat pe-o sa.

Marina Rasnoveanu - Scrisoare catre suflet pereche

"Zgomotul pasilor mei pe soseaua umeda, inima batandu-mi mai tare si vantul care imi mangaie fata ca atingerea unor aripi de inger. Si brusc ma opresc si privesc in urma mea. Ma uit si nu vad nimic, decat lumini difuze, oameni rasleti si strada de-abia atinsa de picaturile de ploaie. Incerc sa ma rup de tot ce simt, dar nu pot pentru ca inevitabil gandul imi fuge la tine. La cel pe care il caut cu disperare si pe care nu l-am gasit inca.Continui sa merg spre casa cu aceeasi neliniste in suflet, si ma gandesc daca vreodata te voi intalni.
Mi-e atat de frica de faptul ca intr-o zi s-ar putea sa o iau la stanga in loc de dreapta, s-ar putea sa plec de acasa cu cinci minute mai devreme sau mai tarziu si astfel nu ne vom mai intalni….sau pur si simplu ca intr-o zi vom trece unul pe langa celalalt fara sa ne privim. Dar oare daca ne-am privi ne-am recunoaste?
Am avea curajul sa ne ascultam din nou sufletele sau ne-am conforma acestei lumi rigide si reci crezand ca totul e o intamplare, o senzatie trecatoare? Ma doare fiecare clipa in care nu esti cu mine, si desi te simt ma intreb cum esti acum? Ma intreb daca si tu inchizi ochii noaptea si lasi vantul sa-ti mangaie fata gandind ca sunt eu.
Ma intreb daca uneori, poate inconstient, mergi pe strada si ma cauti cu privirea printre atatea figuri… De multe ori ma rog in soapta pentru ca tu sa fi ramas acelasi, ma rog ca Cerul sa ne permita sa ne intalnim din nou, ma rog sa nu fi poposit prea departe de mine si ma rog ca drumul spre tine sa nu fie prea de lung si greu. Cand va fi sa ne regasim va trebui sa te iau in brate si sa iti cer iertare. Ti-am gresit atat de mult, dar am facut-o doar din setea nebuna de a te afla.
Sa ma ierti ca ti-am cautat sarutarile si dragostea la altii si uneori am crezut ca te-am gasit, sa ma ierti ca mi-am irosit lacrimile pe altii, desi simteam ca tu nu ai venit. Sa ma ierti ca te-am lasat singur atunci cand aveai nevoie de o alinare, si sa ma ierti ca nu am fost langa tine ca sa-ti sterg tristetea din suflet…
Promit ca atunci cand te voi intalni sa iti daruiesc iubirea mea neconditionata, sa-mi deschid sufletul asa cum nu am facut cu nimeni, si sa nu ma folosesc de nicio arma ascunsa pentru a te cuceri….pentru ca in definitiv totul se rezuma in a ne privi in ochi, nu-i asa?
Promit sa mi te daruiesc fara niciun fel de joc stupid, ci doar cu candoarea unui falfait de aripi in primul lor zbor. Te voi cauta neincetat si te voi gasi…si daca nu va fi asa sper ca niciodata sa nu citesti scrisoarea asta.
Iar atunci cand vei inchide ochii pentru o adiere de iubire sa ai impresia ca altcineva ti-o daruieste…si daca totusi vei simti un gol, sa te gandesti ca e doar o viata de singuratate , adica doar un strop in imensitatea iubirii noastre .Si chiar de-ar fi un strop, chiar de-ar fi o unda, sau un ocean de solitudine eu tot nu voi renunta …Iarta-ma ca nu te-am gasit inca , dar intr-o zi te voi privi in ochi si voi stii ca doar tu esti cel caruia trebuie sa ii soptesc: TE IUBESC!"

Marius Dragomir - Suflet de rom

Cat de greu e să găseşti pe cineva căruia nu vrei să-i calculezi defectele, care să nu te facă să ţi le numeri pe ale tale, ca să declari posibilă relaţia prin comparaţie, căruia să-i poţi spune: "Nu-mi pasă că nu eşti perfect"? Nu vom gasi niciodata o persoana multumita de noi, de fiecare data ni se gasesc defecte, niciodata calitati....ce prostii spun ‘’calitati’’, nici macar o calitate. Ceilalti ar fi mai mult decat entuziasmati atunci cand la adresa lor se aduc numai cuvinte de lauda, dar noi...bietii de noi.Astfel si increderea dispare, din cauza ca unii nu vad decat defecte in partenerul sau, ajung sa se desparta de ei. De ce? Pt ca nu a facut un lucru asa cum a vrut el sau pt ca pur si simplu a facut o greseala copilareasca sau ma rog poate mai mult de atat ...si atunci ce facem? Spunem gata! Imi ajunge! Apoi ma inchid in mine, fac un pact cu eul meu si spun am nevoie de o persoana care sa fie asa cum vreau eu...dar eu oare cum sunt? Sunt perfect? Nu exista perfectiune in nimic ce exista pe pamant. Nu stim sa apreciem ce e bun si ce rau...nu stim sa vedem cine ne este prieten si cine nu, multi dintre noi nici nu stim de ce ne-am nascut, vom raspunde ca asa a vrut cel de Sus, da..dar cu un scop totusi, numai ca trebuie sa descoperim care e scopul nostru pe aceasta planeta...dar ce facem? Cautam calitati si defecte in oameni....astia suntem noi.

Prietenul la nevoie....se cunoaste

Imi place foarte mult sa aud parerea unora despre prieteni. Parerile sunt impartite si cu siguranta multi m-ar contrazice. Acum, daca intrebi de cineva si cel din fata ta il cunoaste pe cel despre care intrebi, iti zice: ” A, da, prietenul meu”, dar e vorba doar de o prietenie virtual, dar prietenia este cu totul si cu totul altceva. Acum toti sunt ” prieteni “, pe cati oameni ti-ai permite sa-i suni la orice ora din zi si mai ales din noapte, in caz de vreo urgenta sau pentru ca simti nevoia sa vorbesti cu un prieten? Ti-a mai ramas vreun prieten din copilarie? Prietenia inseamna acelasi lucru in copilarie, in adolescenta, la maturitate, la batranete? Prietenia dintre un barbat si o femeie e la fel ca si prietenia dintre doi barbati si doua femei? Toti prietenii mei mi-au devenit prieteni fara sa-mi dau seama. Nu cred ca poti sa iti propui sa fii prieten cu cineva. Poti sa zici: ” Cu el as fi un bun prieten “, dar cam atat. N-as numi prietenia neaparat ca fiind o ” relatie “, prietenia este mai mult o stare, un sentiment puternic, foarte liber, care fara starea de libertate n-ar avea nici o valoare, n-ar exista. Nu te imprietenesti ca si cum te-ai indragosti sau ar trebui sa colaborezi cu cineva. Nu trebuie sa fii prieten cu o singura persoana sau cu cat mai multe. Nu trebuie sa declari prietenia la starea civila sau la Biserica. Prietenia este o stare foarte veche care nu trebuie insemnata nicaieri decat in inimile celor care o poarta, in general cu prietenia… Nu trebuie nimic. Nu poti spune ” Hai sa fim prieteni ” ca si cum ai spune ” Hai sa ne iubim ” sau ” Fii sotia mea “. ” Sa fim prieteni ” suna caraghios si ridicol. Este ceva ce se realizeaza in timp… Si asa cum ziceam, fara sa fii constient de acest fapt…Asadar dragii mei nu-mi puteti spune ca multi imi sunteti prieteni sau ca poate ati incercat sa-mi fiti prieteni. Sunt multumita cu cei din viata reala… Voi aveti sute sau chiar mii de prieteni virtuali, eu am mult mai putini… insa reali si mult mai pretiosi, care ar fi alaturi de mine la nevoie. Pe voi cati dintre acei ” prieteni ” v-ar ajuta ?Ma indoiesc foarte tare ca s-ar oferi cineva…