luni

DE CE? o intrebare la care nu avem niciodata raspuns

Fericirea a pierit....
A venit si a pierit precum vantul caldut din toiul iernii, care pare sa aduca primavara, dar de fapt aduce, norii grei ce isi vor cerne zapada grea si rece asupra pamantului
Mi-a ramas durerea, o durere de nesuportat. Te acuz nu pentru ca ai disparut in neant, ci pentru ca stiai ca asta vei face... Mi-ai spus ca tu dispari, dar niciodata pentru totdeauna... M-ai dezamagit stiind ca o vei face si mai ales ca te-am rugat cu lacrimi in ochi, sa nu ma faci sa sufar. Vorbele tale ma dor acum-"Nu meriti sa suferi, ai suferit destul in viata asta, meriti tot ce e mai bun pe lume"
Ma intreb ce ai simtit cu adevarat. Ma intreb daca atunci cand imi sarutai ochii minteai. Departe de iubirea ta, nu sunt eu, sunt doar un trup gol si inert care inca te mai asteapta, crezand inca in minciunile tale, in vorbele tale, in ceea ce am crezut doar eu ca tu esti!
Lacrimi...
Din nou lacrimi...
Mi-a batut la usa dragostea, am primit-o, i-am deschis portile, dar vantul cel aspru si greu al sortii, mi-a rapit-o, nu inainte insa de a-mi lasa un strop de fericire, un strop de lumina in viata, pe care il voi purta, cu siguranta, pana la moarte....
S-a taiat, sa ales, s-a impartit...
Dar a si ramas...
Poate ca Dumnezeu a vrut asa...
Poate ca acele legi divine si omenesti, enuntate de milenii si evuri, au un mod al lor de a actiona, un mod taios, puternic si aducator de durere....
Pierd tot, dar raman totusi bogata, caci am strans o parte, am pus un soare in inima mea, soare ce va fii acolo mereu...

joi

PASAREA COLIBRI-Dintr-o cafea



PASAREA COLIBRI-Dintr-o cafea
Asculta mai multe audio Muzica

Revenire!!!

Salutare la toti!!!
Am revenit pe baricade...asa cum se spune in popor...am revenit cu cateva lucruri noi despre ce am mai facut si ce am vazut. Nu pot sa zic decat "MINUNAT".
Da asa este...am avut parte de o experienta minunata alaturi de persoane minunate, alese...si trebuie sa recunosc ca ma bucur enorm ca i-am cunoscut. Dar inainte de toate sa va povestesc ca am ajuns printr-o intamplare sa lucrez la BCR. Exact asa cum vedeti... in cadrul departamentului de dezvoltare si training, adica ce sa o mai lungesc atat in asigurari si nu oricare asigurari ci cele de viata. E o experienta noua, un job interesant pe langa cel pe care il am si ma bucur ca am facut acest pas.
Datorita acestui job, am participat cum spuneam mai sus alaturi de o mana de oameni la un curs de dezvolare.
A fost undeva in Sibiu la Rasinari. Cred ca ati auzit de acest loc. Credeti-ma ca e superb, e fantastic ce am vazut acolo. Avem o tara frumoasa dragilor si nu stim sa ne bucuram de ea cum trebuie, o ponegrim nu facem nimic ca sa o dezvoltam. Pacat, mare pacat!
Cu cativa dintre acei oameni mai tin inca legatura...am devenit prieteni, ba chiar prieteni foarte buni. De multe ori am auzit vorbindu-se de prietenie...si eu am vorbit despre ea, insa pe zi ce trece imi dau seama ca inca nu am invatat sensul acestui cuvant asa cum trebuie.
Acum imi dau seama ce inseamna un prieten. Cei mai dragi mie mi-au fost...Stefania, Crina, Cristina, Gelu, Soso si Cornel dar cu ,Adriana, din Bucuresti, o persoana deosebita, am tinut mai mult legatura ba chiar am fost si la ea la Bucuresti, a avut grija de mine. Nu mai spun si de ceilalti colegi, o echipa pe cinste. Mi-as dori enorm de mult sa ne mai intalnim in aceeasi formula.
Acum ca fiecare dintre noi si-a reluat munca sunt convinsa ca isi amintesc de acele zile si zambesc la fel ca si mine...le urez tuturor succes si le zic din inima "Sunteti cei mai tari!"
Si pentru voi o sa postez si o melodie asa ca sa va amintiti de cursul DAV. Pasarea Colibri e pt voi...auditie placuta!!!

Iubim si suferim

De ce ne place sa ne afisam suferinta si sa ne batem cu pumnii in piept ca nimeni nu mai sufera ca noi si sa ne intristam si mai tare ca nimeni nu incearca sa ne spulbere tristetea? Sunt momente in viata cand ajungem la un anumit punct in care nu stim sigur ce ar fi corect sa facem . Oricat de experimentati am fi, toti trecem prin astfel de momente, momente cand simtim nevoia sa vorbim cu cei mai buni prieteni in legatura cu indoielile din suflet. Suntem un popor de oameni tristi si autocompatimitori, de victime, de miei si oi si niciodata de lupi.
"Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul e o iluzie....cand intalnim pe cineva avem impresia ca intreg universul e de acord, cu toate acestea daca ceva e gresit nimic nu ramane."
A existat o perioada în viata mea când suferinta devenise un mod de existenta de care eram dependenta. Si nu ma refer la durerile trecatoare, pricinuite de nedreptati pasagere la care am devenit imuna de-a lungul timpului, ci la suferinta imensa care s-a asternut peste sufletul meu de la un moment dat încolo, dupa ce am reusit în sfârsit sa iau o decizie înteleapta fara sa tin cont decât de propria-mi ratiune de a fi, aceea de a pune punct unei relatii fara sens.
Suferim pt ca suntem oameni, pt ca avem o inima in piept care bate...de emotie pt un examen, de emotie pt prima dragoste, de suferinta pt ca iubim sau am iubit cu atat inversunare...si s-a sfarsit. Nu vreau sa mai intorc pagina asa cum faceam altadata, vreau sa rup pagina si sa rescriu povestea...cu un alt inceput, cu o poveste noua si un alt deznodamant...bineinteles si cu alt mod de a-mi exprima suferinta. Oricat de mult as suferi eu sau altcineva, lumea nu se va schimba si nici nu se va opri in loc pt durerea noastra, lumea va continua sa patrunda in viata cu sau fara voia noastra.

marți

Amintiri...doar amintiri

Vine o zi cand clipa care tace te aduce in pragul disperarii.Vine o zi cand iti dai seama ca tot ce ai sperat candva e murdar si lipsit de sens,cand lucrurile care te faceau fericit te plictisesc sau se umplu cu amintiri.Se umplu atat de mult,incat dau pe afara.Si atunci te intrebi care ti-e drumul,care ti-e scopul in aceasta invalmaseala de mase umane.Dar asta e una din intrebarile acelea enervante si apasatoare,care nu au raspuns.Si atunci incepi sa-l cauti,sa faci presupuneri,sa fabulezi in jurul aceluiasi subiect,sa iti epuizezi creierul si inima si sa astepti cu nepasare urmatoarea zi,care,la fel ca si aceea,iti pune rabdarea si intuitia la incercare.Cei mai multi trec peste ziua aceea.Dar ce se intampla cu cei care nu trec?
Intr-o discutie avuta cu niste prieteni apropiati mi-am revazut trecutul.Ma intreb daca a fost bine ca in repetate dati am actionat mai mult instinctual decat rational.Poate ca "bine" nu e cel mai potrivit cuvant,insa ce pot sa spun cu sinceritate este ca nu regret nimic.In acele momente a fost exact ce mi-am dorit.
Si nu dau vina pe ceva sau pe ceilalti pentru consecinte.Orice fapta presupune urmari.Ok,am actionat,stiind ca urmarile aveau sa se manifeste intr-un fel sau altul.Acelea au fost "stradutele" pe care le-am ales atunci,si ma gandesc ca mi-ar fi parut mai rau sa cotesc pe altele,fara a-mi satisface curiozitatea si nevoia de nou.Am simtit urmele unei maturizari precoce,dar la un moment dat o maturizare in masa ar fi urmat oricum sa ma loveasca.Si simt ca asta n-a fost totul,ca va urma ceva mai inexplicabil,dar mult mai puternic.

sâmbătă

Prieten drag


Fiecare dintre noi avem momente cand simtim ca viata ne este cumplit de goala si lipsita de sens. Pentru unii dintre noi, aceste momente sunt mai scurte, pentru altii dureaza mai mult. In aceste momente nu mai avem chef de nimic. Sentimentele rasar de obicei in corespondenta cu anumite nevoi pe care le avem si care sunt implinte sau nu. Intelesul sau valoarea atasata acelei nevoi sta la baza sentimenelor pe care le traim.
Exista situatii in care am dori sa nu tradam sentimentele de care suntem stapaniti, numai ca acest lucru nu ne reuseste intotdeauna pe deplin. Ce se intampla atunci cand dintr-un motiv bine justificat este necesar sa ne ascundem perfect sentimentele? De cele mai multe ori, persoanele care se afla intr-o asemenea situatie sunt deosebit de tensionate, deoarece trebuie sa fie credibile. Respectivele persoane spun minciuni si trebuie sa faca anumite miscari si sa adopte atitudini care sa concorde cu neadevarurile rostite. A minti cu ajutorul intregului corp este pentru cei mai multi dintre noi un lucru deosebit de dificil, deoarece nu avem experienta necesara in acest sens. Daca incercam sa mintim in mod constient o facem cu destul de putina indemanare si nu ne ajuta in acest sens decat neatentia celor din jurul nostru. Se intampla foarte frecvent ca cei din jur sa observe ca o persoana minte, dar sa nu reactioneze la acest fapt.
O prietenie ar trebui sa suporte momentele de totala sinceritate. Daca nu esti sincer cu cel mai bun prieten, vei simti ca relatia aluneca pe un teren primejdios si chiar te vei intreba daca merita sa mai intretii prietenia cu acea persoana. S-ar parea ca la baza sinceritatii absolute intr-o prietenie stau motivatiile pe care le ai atunci cand iti sustii parerile. Important este nu ce spui, ci de ce spui: prietenul trebuie sa simta ca ii spui adevarul fiindca atunci va sti ca esti preocupat cu adevarat de soarta lui, nu pentru ca ai avea alte intentii.Uneori si cele mai bune intentii pot duce spre un final nefericit. E foarte greu sa stii cand sa spui adevarul si cand sa spui ceva formal.
Un alt lucru pe care nu il voi intelege intr-o prietenie este contrazicerea. O prostie din punctul meu de vedere. Sa ajungi sa te contrazici cu cel mai bun prieten care ti-a fost alaturi in momente grele si nu numai, e absolut nefiresc.
Si revin cu ce am inceput...sunt momente, da sunt momente cand avem nevoie de prieteni, de acei prieteni care sa fie alaturi de tine neconditionat...

luni

Inima unui prieten

Brrr!!! E frig afara, suntem aproape la sfarsitul lunii martie si tot frig este...offf! Cand vine si caldura asta odata?
Plictiseala totala in toata fiinta mea si nu numai, peste tot unde merg vad oameni plictisiti sau obositi de aceasta criza economica. Am auzit niste vorbe cum, ca din luna august piata economica va incepe sa isi revina...ma indoiesc ca asa va fi, dar ce sa facem suntem deja obisnuiti cu saracia asta si mergem inainte.
Nu vreau sa intristez pe nimeni gandindu-se iar si iar la problemele de dupa usa cand ies din casa, alea sunt in strada, noi inauntru si deci ca urmare ma voi stradui sa va inveselesc putin.
O sa postez o poveste despre doi prieteni, mie una mi-a placut foarte mult poate o sa va placa si voua...
Se spune ca o data intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul. Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si cum nu rareori se intampla la un moment dat au inceput sa se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celalalt peste obrazul drept. Te-ai astepta ca acesta din urma sa-l fi intors si pe cel stang?
Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata, fara sa spuna nici macar un singur cuvant, s-a aplecat si a scris in nisip: "Astazi, prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept."
Si-au continuat drumul impreuna si intr-un tarziu au ajuns la o oaza, unde au hotarat sa faca o baie.
Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea maloasa, riscand sa fie inghitit in adanc, dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara.
Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu mana inca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra: "Astazi, prietenul meu cel mai bun, mi-a salvat viata."
Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten l-a intrebat: "Cand te-am lovit peste obrazul drept ai scris in nisip ce am facut, iar acum ca te-am salvat daltuiesti in piatra. De ce?"
Dupa cateva clipe de tacere cel intrebat raspunse: "Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge, insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa-i daltuiesti fapta in piatra, de unde nici ploaia, nici vantul n-o pot sterge niciodata."
...toti avem nevoie de astfel de prieteni, dar din pacate rar mai intalnesti astfel de oameni in ziua de azi.