Fericirea a pierit....
A venit si a pierit precum vantul caldut din toiul iernii, care pare sa aduca primavara, dar de fapt aduce, norii grei ce isi vor cerne zapada grea si rece asupra pamantului
Mi-a ramas durerea, o durere de nesuportat. Te acuz nu pentru ca ai disparut in neant, ci pentru ca stiai ca asta vei face... Mi-ai spus ca tu dispari, dar niciodata pentru totdeauna... M-ai dezamagit stiind ca o vei face si mai ales ca te-am rugat cu lacrimi in ochi, sa nu ma faci sa sufar. Vorbele tale ma dor acum-"Nu meriti sa suferi, ai suferit destul in viata asta, meriti tot ce e mai bun pe lume"
Ma intreb ce ai simtit cu adevarat. Ma intreb daca atunci cand imi sarutai ochii minteai. Departe de iubirea ta, nu sunt eu, sunt doar un trup gol si inert care inca te mai asteapta, crezand inca in minciunile tale, in vorbele tale, in ceea ce am crezut doar eu ca tu esti!
Lacrimi...
Din nou lacrimi...
Mi-a batut la usa dragostea, am primit-o, i-am deschis portile, dar vantul cel aspru si greu al sortii, mi-a rapit-o, nu inainte insa de a-mi lasa un strop de fericire, un strop de lumina in viata, pe care il voi purta, cu siguranta, pana la moarte....
S-a taiat, sa ales, s-a impartit...
Dar a si ramas...
Poate ca Dumnezeu a vrut asa...
Poate ca acele legi divine si omenesti, enuntate de milenii si evuri, au un mod al lor de a actiona, un mod taios, puternic si aducator de durere....
Pierd tot, dar raman totusi bogata, caci am strans o parte, am pus un soare in inima mea, soare ce va fii acolo mereu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu