Iubim si suferim

De ce ne place sa ne afisam suferinta si sa ne batem cu pumnii in piept ca nimeni nu mai sufera ca noi si sa ne intristam si mai tare ca nimeni nu incearca sa ne spulbere tristetea? Sunt momente in viata cand ajungem la un anumit punct in care nu stim sigur ce ar fi corect sa facem . Oricat de experimentati am fi, toti trecem prin astfel de momente, momente cand simtim nevoia sa vorbim cu cei mai buni prieteni in legatura cu indoielile din suflet. Suntem un popor de oameni tristi si autocompatimitori, de victime, de miei si oi si niciodata de lupi.
"Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul e o iluzie....cand intalnim pe cineva avem impresia ca intreg universul e de acord, cu toate acestea daca ceva e gresit nimic nu ramane."
A existat o perioada în viata mea când suferinta devenise un mod de existenta de care eram dependenta. Si nu ma refer la durerile trecatoare, pricinuite de nedreptati pasagere la care am devenit imuna de-a lungul timpului, ci la suferinta imensa care s-a asternut peste sufletul meu de la un moment dat încolo, dupa ce am reusit în sfârsit sa iau o decizie înteleapta fara sa tin cont decât de propria-mi ratiune de a fi, aceea de a pune punct unei relatii fara sens.
Suferim pt ca suntem oameni, pt ca avem o inima in piept care bate...de emotie pt un examen, de emotie pt prima dragoste, de suferinta pt ca iubim sau am iubit cu atat inversunare...si s-a sfarsit. Nu vreau sa mai intorc pagina asa cum faceam altadata, vreau sa rup pagina si sa rescriu povestea...cu un alt inceput, cu o poveste noua si un alt deznodamant...bineinteles si cu alt mod de a-mi exprima suferinta. Oricat de mult as suferi eu sau altcineva, lumea nu se va schimba si nici nu se va opri in loc pt durerea noastra, lumea va continua sa patrunda in viata cu sau fara voia noastra.