Simplu....''VIATA''

Cred ca fiecare dintre noi a suferit cel putin o data din dragoste…Cred ca e ‘’cea mai grea boala’’ fiindca n-avem medicamente ptr suflet.Tratam fizicul,inima, dar sufletul se vindeca singur,in timp…
De fiecare data cand suntem raniti spunem:nu se va mai intampla.Gata,a fost pt ultima oara,am invatat ceva din experienta aceasta.Si totusi…Ni se intampla si a 2-a oara,si a-3-a oara..Pana cand gasim persoana demna de iubirea noastra.Si atunci daruim neconditionat tot ce avem de oferit,toata iubirea si dragostea de care suntem capabili.Cateodata ai taria sa iubesti fara sa astepti nimik in schimb.Iubesti de ‘’amorul artei’’ ca sa spun asa…Iubesti fiindca simti asa,iubesti fara sa vrei,fara sa te gandesti dc iubirea ta e impartasita sau dc primesti inapoi cat oferi..
Dragostea ne orbeste.Nu vedem decat ceea ce ‘’ea’’ vrea sa vedem.Suntem captivi dar nu incercam sa scapam din mrejele ei…Dragostea ne ridica printer nori si simtim ca plutim.Suntem deasupra tuturor,suntem stapanii absoluti ai lumii…
Si totusi intr-o zi se intampla inevitabilul:incepi sa auzi,sa vezi, si mai ales esti pe punctul de a cadea de sus…de-acolo de unde dragostea te-a inaltat.Devii vulnerabil,ba nu,chiar slabit,iti dai seama cat de mic si insignifiant esti..Te simti neputincios.Esti dezamagit.Universul tau se destrama.
Si cand suntem dezamagiti de celalalt ne spunem ca nu e corect.Ca nu meritam asa ceva.Ca noi am oferit atat si atatea..Ne refugiem in scuze patetice,cautam motive si cauze pt care s-a ajuns acolo.Pretindem explicatii.Ne razbunam pe cei din jurul nostru, pe viata..
Cu toate astea …viata ar fi atat de seaca,searbada , fara iubire…Am fi parca niste masinarii programate sa munceasca,sa traiasca dupa niste standarde.Am pretinde doar ca traim fiindca n-am simti lucrurile la intensitatea la care le simti cand iubesti.Am fi tristi si goi pe dinafara dar si pe dinauntru.Daca nu am iubi nu am avea nimik.Iubirea e ingredientul principal al vietii.Ea aduce lumina si culoare in ‘’calatoria ‘’aceasta numita simplu:viata.