anca

DE CE? o intrebare la care nu avem niciodata raspuns

2009-06-22T10:19:00.000-07:00

Fericirea a pierit....
A venit si a pierit precum vantul caldut din toiul iernii, care pare sa aduca primavara, dar de fapt aduce, norii grei ce isi vor cerne zapada grea si rece asupra pamantului
Mi-a ramas durerea, o durere de nesuportat. Te acuz nu pentru ca ai disparut in neant, ci pentru ca stiai ca asta vei face... Mi-ai spus ca tu dispari, dar niciodata pentru totdeauna... M-ai dezamagit stiind ca o vei face si mai ales ca te-am rugat cu lacrimi in ochi, sa nu ma faci sa sufar. Vorbele tale ma dor acum-"Nu meriti sa suferi, ai suferit destul in viata asta, meriti tot ce e mai bun pe lume"
Ma intreb ce ai simtit cu adevarat. Ma intreb daca atunci cand imi sarutai ochii minteai. Departe de iubirea ta, nu sunt eu, sunt doar un trup gol si inert care inca te mai asteapta, crezand inca in minciunile tale, in vorbele tale, in ceea ce am crezut doar eu ca tu esti!
Lacrimi...
Din nou lacrimi...
Mi-a batut la usa dragostea, am primit-o, i-am deschis portile, dar vantul cel aspru si greu al sortii, mi-a rapit-o, nu inainte insa de a-mi lasa un strop de fericire, un strop de lumina in viata, pe care il voi purta, cu siguranta, pana la moarte....
S-a taiat, sa ales, s-a impartit...
Dar a si ramas...
Poate ca Dumnezeu a vrut asa...
Poate ca acele legi divine si omenesti, enuntate de milenii si evuri, au un mod al lor de a actiona, un mod taios, puternic si aducator de durere....
Pierd tot, dar raman totusi bogata, caci am strans o parte, am pus un soare in inima mea, soare ce va fii acolo mereu...

PASAREA COLIBRI-Dintr-o cafea

2009-06-18T12:10:00.001-07:00

PASAREA COLIBRI-Dintr-o cafea
Asculta mai multe audio Muzica

Revenire!!!

2009-06-18T11:14:00.001-07:00

Salutare la toti!!!
Am revenit pe baricade...asa cum se spune in popor...am revenit cu cateva lucruri noi despre ce am mai facut si ce am vazut. Nu pot sa zic decat "MINUNAT".
Da asa este...am avut parte de o experienta minunata alaturi de persoane minunate, alese...si trebuie sa recunosc ca ma bucur enorm ca i-am cunoscut. Dar inainte de toate sa va povestesc ca am ajuns printr-o intamplare sa lucrez la BCR. Exact asa cum vedeti... in cadrul departamentului de dezvoltare si training, adica ce sa o mai lungesc atat in asigurari si nu oricare asigurari ci cele de viata. E o experienta noua, un job interesant pe langa cel pe care il am si ma bucur ca am facut acest pas.
Datorita acestui job, am participat cum spuneam mai sus alaturi de o mana de oameni la un curs de dezvolare.
A fost undeva in Sibiu la Rasinari. Cred ca ati auzit de acest loc. Credeti-ma ca e superb, e fantastic ce am vazut acolo. Avem o tara frumoasa dragilor si nu stim sa ne bucuram de ea cum trebuie, o ponegrim nu facem nimic ca sa o dezvoltam. Pacat, mare pacat!
Cu cativa dintre acei oameni mai tin inca legatura...am devenit prieteni, ba chiar prieteni foarte buni. De multe ori am auzit vorbindu-se de prietenie...si eu am vorbit despre ea, insa pe zi ce trece imi dau seama ca inca nu am invatat sensul acestui cuvant asa cum trebuie.
Acum imi dau seama ce inseamna un prieten. Cei mai dragi mie mi-au fost...Stefania, Crina, Cristina, Gelu, Soso si Cornel dar cu ,Adriana, din Bucuresti, o persoana deosebita, am tinut mai mult legatura ba chiar am fost si la ea la Bucuresti, a avut grija de mine. Nu mai spun si de ceilalti colegi, o echipa pe cinste. Mi-as dori enorm de mult sa ne mai intalnim in aceeasi formula.
Acum ca fiecare dintre noi si-a reluat munca sunt convinsa ca isi amintesc de acele zile si zambesc la fel ca si mine...le urez tuturor succes si le zic din inima "Sunteti cei mai tari!"
Si pentru voi o sa postez si o melodie asa ca sa va amintiti de cursul DAV. Pasarea Colibri e pt voi...auditie placuta!!!

Iubim si suferim

2009-04-30T10:42:00.000-07:00

De ce ne place sa ne afisam suferinta si sa ne batem cu pumnii in piept ca nimeni nu mai sufera ca noi si sa ne intristam si mai tare ca nimeni nu incearca sa ne spulbere tristetea? Sunt momente in viata cand ajungem la un anumit punct in care nu stim sigur ce ar fi corect sa facem . Oricat de experimentati am fi, toti trecem prin astfel de momente, momente cand simtim nevoia sa vorbim cu cei mai buni prieteni in legatura cu indoielile din suflet. Suntem un popor de oameni tristi si autocompatimitori, de victime, de miei si oi si niciodata de lupi.
"Putina mea experienta de viata m-a invatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul e o iluzie....cand intalnim pe cineva avem impresia ca intreg universul e de acord, cu toate acestea daca ceva e gresit nimic nu ramane."
A existat o perioada în viata mea când suferinta devenise un mod de existenta de care eram dependenta. Si nu ma refer la durerile trecatoare, pricinuite de nedreptati pasagere la care am devenit imuna de-a lungul timpului, ci la suferinta imensa care s-a asternut peste sufletul meu de la un moment dat încolo, dupa ce am reusit în sfârsit sa iau o decizie înteleapta fara sa tin cont decât de propria-mi ratiune de a fi, aceea de a pune punct unei relatii fara sens.
Suferim pt ca suntem oameni, pt ca avem o inima in piept care bate...de emotie pt un examen, de emotie pt prima dragoste, de suferinta pt ca iubim sau am iubit cu atat inversunare...si s-a sfarsit. Nu vreau sa mai intorc pagina asa cum faceam altadata, vreau sa rup pagina si sa rescriu povestea...cu un alt inceput, cu o poveste noua si un alt deznodamant...bineinteles si cu alt mod de a-mi exprima suferinta. Oricat de mult as suferi eu sau altcineva, lumea nu se va schimba si nici nu se va opri in loc pt durerea noastra, lumea va continua sa patrunda in viata cu sau fara voia noastra.

Amintiri...doar amintiri

2009-04-07T12:08:00.000-07:00

Vine o zi cand clipa care tace te aduce in pragul disperarii.Vine o zi cand iti dai seama ca tot ce ai sperat candva e murdar si lipsit de sens,cand lucrurile care te faceau fericit te plictisesc sau se umplu cu amintiri.Se umplu atat de mult,incat dau pe afara.Si atunci te intrebi care ti-e drumul,care ti-e scopul in aceasta invalmaseala de mase umane.Dar asta e una din intrebarile acelea enervante si apasatoare,care nu au raspuns.Si atunci incepi sa-l cauti,sa faci presupuneri,sa fabulezi in jurul aceluiasi subiect,sa iti epuizezi creierul si inima si sa astepti cu nepasare urmatoarea zi,care,la fel ca si aceea,iti pune rabdarea si intuitia la incercare.Cei mai multi trec peste ziua aceea.Dar ce se intampla cu cei care nu trec?
Intr-o discutie avuta cu niste prieteni apropiati mi-am revazut trecutul.Ma intreb daca a fost bine ca in repetate dati am actionat mai mult instinctual decat rational.Poate ca "bine" nu e cel mai potrivit cuvant,insa ce pot sa spun cu sinceritate este ca nu regret nimic.In acele momente a fost exact ce mi-am dorit.
Si nu dau vina pe ceva sau pe ceilalti pentru consecinte.Orice fapta presupune urmari.Ok,am actionat,stiind ca urmarile aveau sa se manifeste intr-un fel sau altul.Acelea au fost "stradutele" pe care le-am ales atunci,si ma gandesc ca mi-ar fi parut mai rau sa cotesc pe altele,fara a-mi satisface curiozitatea si nevoia de nou.Am simtit urmele unei maturizari precoce,dar la un moment dat o maturizare in masa ar fi urmat oricum sa ma loveasca.Si simt ca asta n-a fost totul,ca va urma ceva mai inexplicabil,dar mult mai puternic.

Prieten drag

2009-03-28T11:18:00.000-07:00

Fiecare dintre noi avem momente cand simtim ca viata ne este cumplit de goala si lipsita de sens. Pentru unii dintre noi, aceste momente sunt mai scurte, pentru altii dureaza mai mult. In aceste momente nu mai avem chef de nimic. Sentimentele rasar de obicei in corespondenta cu anumite nevoi pe care le avem si care sunt implinte sau nu. Intelesul sau valoarea atasata acelei nevoi sta la baza sentimenelor pe care le traim.
Exista situatii in care am dori sa nu tradam sentimentele de care suntem stapaniti, numai ca acest lucru nu ne reuseste intotdeauna pe deplin. Ce se intampla atunci cand dintr-un motiv bine justificat este necesar sa ne ascundem perfect sentimentele? De cele mai multe ori, persoanele care se afla intr-o asemenea situatie sunt deosebit de tensionate, deoarece trebuie sa fie credibile. Respectivele persoane spun minciuni si trebuie sa faca anumite miscari si sa adopte atitudini care sa concorde cu neadevarurile rostite. A minti cu ajutorul intregului corp este pentru cei mai multi dintre noi un lucru deosebit de dificil, deoarece nu avem experienta necesara in acest sens. Daca incercam sa mintim in mod constient o facem cu destul de putina indemanare si nu ne ajuta in acest sens decat neatentia celor din jurul nostru. Se intampla foarte frecvent ca cei din jur sa observe ca o persoana minte, dar sa nu reactioneze la acest fapt.
O prietenie ar trebui sa suporte momentele de totala sinceritate. Daca nu esti sincer cu cel mai bun prieten, vei simti ca relatia aluneca pe un teren primejdios si chiar te vei intreba daca merita sa mai intretii prietenia cu acea persoana. S-ar parea ca la baza sinceritatii absolute intr-o prietenie stau motivatiile pe care le ai atunci cand iti sustii parerile. Important este nu ce spui, ci de ce spui: prietenul trebuie sa simta ca ii spui adevarul fiindca atunci va sti ca esti preocupat cu adevarat de soarta lui, nu pentru ca ai avea alte intentii.Uneori si cele mai bune intentii pot duce spre un final nefericit. E foarte greu sa stii cand sa spui adevarul si cand sa spui ceva formal.
Un alt lucru pe care nu il voi intelege intr-o prietenie este contrazicerea. O prostie din punctul meu de vedere. Sa ajungi sa te contrazici cu cel mai bun prieten care ti-a fost alaturi in momente grele si nu numai, e absolut nefiresc.
Si revin cu ce am inceput...sunt momente, da sunt momente cand avem nevoie de prieteni, de acei prieteni care sa fie alaturi de tine neconditionat...

Inima unui prieten

2009-03-23T12:33:00.000-07:00

Brrr!!! E frig afara, suntem aproape la sfarsitul lunii martie si tot frig este...offf! Cand vine si caldura asta odata?
Plictiseala totala in toata fiinta mea si nu numai, peste tot unde merg vad oameni plictisiti sau obositi de aceasta criza economica. Am auzit niste vorbe cum, ca din luna august piata economica va incepe sa isi revina...ma indoiesc ca asa va fi, dar ce sa facem suntem deja obisnuiti cu saracia asta si mergem inainte.
Nu vreau sa intristez pe nimeni gandindu-se iar si iar la problemele de dupa usa cand ies din casa, alea sunt in strada, noi inauntru si deci ca urmare ma voi stradui sa va inveselesc putin.
O sa postez o poveste despre doi prieteni, mie una mi-a placut foarte mult poate o sa va placa si voua...
Se spune ca o data intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul. Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si cum nu rareori se intampla la un moment dat au inceput sa se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celalalt peste obrazul drept. Te-ai astepta ca acesta din urma sa-l fi intors si pe cel stang?
Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata, fara sa spuna nici macar un singur cuvant, s-a aplecat si a scris in nisip: "Astazi, prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept."
Si-au continuat drumul impreuna si intr-un tarziu au ajuns la o oaza, unde au hotarat sa faca o baie.
Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea maloasa, riscand sa fie inghitit in adanc, dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara.
Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu mana inca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra: "Astazi, prietenul meu cel mai bun, mi-a salvat viata."
Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten l-a intrebat: "Cand te-am lovit peste obrazul drept ai scris in nisip ce am facut, iar acum ca te-am salvat daltuiesti in piatra. De ce?"
Dupa cateva clipe de tacere cel intrebat raspunse: "Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge, insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa-i daltuiesti fapta in piatra, de unde nici ploaia, nici vantul n-o pot sterge niciodata."
...toti avem nevoie de astfel de prieteni, dar din pacate rar mai intalnesti astfel de oameni in ziua de azi.

Simplu....''VIATA''

2009-02-25T10:59:00.000-08:00

Cred ca fiecare dintre noi a suferit cel putin o data din dragoste…Cred ca e ‘’cea mai grea boala’’ fiindca n-avem medicamente ptr suflet.Tratam fizicul,inima, dar sufletul se vindeca singur,in timp…
De fiecare data cand suntem raniti spunem:nu se va mai intampla.Gata,a fost pt ultima oara,am invatat ceva din experienta aceasta.Si totusi…Ni se intampla si a 2-a oara,si a-3-a oara..Pana cand gasim persoana demna de iubirea noastra.Si atunci daruim neconditionat tot ce avem de oferit,toata iubirea si dragostea de care suntem capabili.Cateodata ai taria sa iubesti fara sa astepti nimik in schimb.Iubesti de ‘’amorul artei’’ ca sa spun asa…Iubesti fiindca simti asa,iubesti fara sa vrei,fara sa te gandesti dc iubirea ta e impartasita sau dc primesti inapoi cat oferi..
Dragostea ne orbeste.Nu vedem decat ceea ce ‘’ea’’ vrea sa vedem.Suntem captivi dar nu incercam sa scapam din mrejele ei…Dragostea ne ridica printer nori si simtim ca plutim.Suntem deasupra tuturor,suntem stapanii absoluti ai lumii…
Si totusi intr-o zi se intampla inevitabilul:incepi sa auzi,sa vezi, si mai ales esti pe punctul de a cadea de sus…de-acolo de unde dragostea te-a inaltat.Devii vulnerabil,ba nu,chiar slabit,iti dai seama cat de mic si insignifiant esti..Te simti neputincios.Esti dezamagit.Universul tau se destrama.
Si cand suntem dezamagiti de celalalt ne spunem ca nu e corect.Ca nu meritam asa ceva.Ca noi am oferit atat si atatea..Ne refugiem in scuze patetice,cautam motive si cauze pt care s-a ajuns acolo.Pretindem explicatii.Ne razbunam pe cei din jurul nostru, pe viata..
Cu toate astea …viata ar fi atat de seaca,searbada , fara iubire…Am fi parca niste masinarii programate sa munceasca,sa traiasca dupa niste standarde.Am pretinde doar ca traim fiindca n-am simti lucrurile la intensitatea la care le simti cand iubesti.Am fi tristi si goi pe dinafara dar si pe dinauntru.Daca nu am iubi nu am avea nimik.Iubirea e ingredientul principal al vietii.Ea aduce lumina si culoare in ‘’calatoria ‘’aceasta numita simplu:viata.

Sinceritatea unei femei

2009-02-20T11:05:00.000-08:00

Luna indragostitilor...asa se spune despre luna februrarie ca e luna in care se contopesc relatii si ca dragostea se simte in aer. Am observat acest lucru si la servici printre colegii mei, care mai de care sa aiba o relatie, sau intrebari pe la colturi"oare ce sa-i cumpar la al meu de sf. valentin sau dragobete?". Si ajung de multe ori sa ma intreb oare mai exista dragoste adevarata sau e doar materialism?
Este statutul financiar al unui barbat suficient ca sa te faca sa te indragostesti de el? Cred ca orice femeie ar minti daca ar spune ca nu e interesata sa arate bine, sa se imbrace cu stil, sa mearga din cand in cand la salon, sa se rasfete cu un parfum scump, etc, dar pana unde ar fi ea dspusa sa mearga pentru a avea toate astea?
La inceput...cand vezi pentru prima data un barbat este destul simplu sa "ghicesti" daca sta sau nu bine cu bugetul. Hainele pe care le poarta`, masina pe care o conduce dar si prietenii sau localurile pe care le frecventeaza, toate tradeaza buzunarul barbatului respectiv. Este adevarat ca se poate totusi ca aparentele sa insele, insa asta nu ai de unde sa stii decat mai tarziu. Cert este ca, de cele mai multe ori, barbatii care isi permit nu ezita sa arate acest lucru. Scopul nu mai este un secret pentru nimeni... toti barbatii isi doresc o relatie, unii de lunga durata, altii doar aventuri pasagere.
Cand ai o relatie stabila, partea financiara incepe sa conteze din ce in ce mai mult, pe masura ce relatia avanseaza. Este adevarat ca banii nu aduc intotdeauna fericirea, insa contribuie intr-o mare masura la realizarea ei. Si atunci apar dilemele... fiecare cu banii lui, sau se pun veniturile la comun? cheltuieste fiecare de capul lui sau trebuie sa dea socoteala celuilalt pentru fiecare ban? faceti investitii la comun sau fiecare pentru el? Raspunsul este diferit, in functie de statutul fiecarei relatii. Cel mai mare risc este sa ajungi sa devii dependenta de banii partenerului tau. Dincolo de orice sentiment de afectiune, faptul ca iti permite sa cheltuiesti oricand, oricat din banii lui este ceea ce te tine langa el. La final, daca din diferite motive relatia se sfarseste, ce ramane de facut? Tu pastrezi diversele cadouri scumpe pe care el ti le-a facut si el ramane cu amintirea investitiilor, asta daca nu cumva ti le cere inapoi pentru a le oferi "viitoarei". Tu refuzi sa te intorci la statutul de dinanite de a-l cunoaste pe el si incepi sa cauti, cu disperare, pe cineva care sa-ti poata asigura acelasi confort financiar fara a pune vreun pret pe sentimente, in timp ce el isi vede de viata lui.
Nu ma incanta cu nimic azi sa am ceva din toate acestea dupa care saliveaza femeile din ziua de azi...imi pare rau ca nu mai suntem tratate la rang de regina si vina este a noastra...trebuie sa ne asumam aceasta raspundere.

Viata....si noi

2009-02-11T12:23:00.000-08:00

Ce este viata? Intrebare la care multi ar raspunde "ceea ce traiesti zi de zi", eu as raspunde altfel. Cineva mi-a zis ca viata e o c...., adica cu mai multe fete, am stat si am analizat si nu de mult i-am dat dreptate.
Am fumat timp de 12 ani si anul trecut in vara ma lasasem, dar cum viata e asa cum e...m-am apucat din nou de fumat. Un prieten drag mi-a si spus ca nu voi apuca 6 luni de lasat si voi reincepe sa fumez. Nu am avut ambitia necesara de a nu mai fuma, insa ce sa fac...asa e viata. Mereu spunem ca asa e viata nu dam vina pe noi niciodata si nici pe faptele noastre.
Iubim si daca suferim din cauza ca nu primim dragostea pe care speram noi sa o primim dam vina din nou pe viata si uite asa inainte...dar ce vina are ea saraca de esecurile noastre? Nu stim.
"Viata se manifesta prin visele pe care ne permitem sa le nutrim, pentru care suntem hotarati sa facem ceva pentru a le implini si de care sa stim sa ne bucuram in fiecare moment. Trebuie sa vrem sa luptam cu temerile noastre, sa avem curajul sa ne recunoastem realele limite, sa stim sa oferim din suflet si cu sinceritate, inainte de a astepta sa primim. Cu unii, soarta e mai vitrega, cu altii mai blanda, insa toti avem un drum comun numit...viata. Sunt oameni care lupta inzecit pentru o clipa de bucurie, si altii care o primesc pur si simplu insa nu stiu sa o aprecieze, toate lucrurile pe care le pretuim in viata echivaleaza cu efortul depus.
Lucrul cel mai important e sa ne dorim sa traim cat mai normal cu putinta, sa nu ne lasam doborati de primul obstacol abandonandu-ne totodată si vointa, ci sa ne permitem sa avem vise normale ca toti oamenii si sa nu plecam capul, sa avem curajul sa spunem ca suntem stapani pe propiile noastre trairi si sa o credem si noi."
Aceste cuvinte apartin unei persoane pe care nu o cunosc dar care cu siguranta a trecut prin viata cu fata senina indiferent de hopurile pe care le-a avut...si cata dreptate ii dau.
Suntem mai mereu dezamagiti de neajunsurile vietii dar niciodata fericiti de clipele cele mai frumoase din viata noastra alaturi de cei dragi. Acele clipe de tandrete pe care candva le-am pretuit si acum le-am uitat.
Asa e viata...unele momente vin, altele pleaca, nu se aseamana intre ele deloc. Unele le traim mai profund cu o nota de sinceritate mai mica decat urmatoarea si iar spunem...asa e viata, dar nu, nu asa e viata...asa suntem noi oamenii, nu o pretuim si dam cu piciorul in viata.
Traim o singura viata. Frumoasa sau teribila, seaca ca un desert sau plins de evenimente, în singuratate sau aproape de cei dragi, un lucru e cert: nimeni nu ramane viu după ea. Bucurati-va din plin de orice moment, fiti un pic egoisti si traiti ca si cum ati muri maine, luati maximum de la viata. Sunt două feluri de a-ti trai viata… unul de a crede ca nu exista miracole, altul de a crede ca totul este un miracol.

... sa visez...

2009-01-25T07:45:00.000-08:00

Visez! Visez cu ochii deschisi si apoi cand inchid ochii iar visez. Visez la ce viseaza orice fiinta sensibila. Visez sa am un gram de noroc, visez sa am rostul meu pe pamant si sa-i fac fericiti pe cei din jurul meu. Oricat as incerca nu reusesc sa fac ca visele mele sa devina realitate. Imi dau seama ca realitatea bate la usa zi de zi si nu se aseamana deloc cu visele mele.
Bunica imi spunea ca omul viseaza noaptea la ceea ce a facut in ziua precedenta noptii sau ca o parte din vis e ceea ce isi doreste si nu are.
Oare ce este visul? Am citit undeva ca visul e o stare de neliniste pt unii, de frustrare , de chin, pt mine insa nu e asa...pt mine e minunat sa visezi, cel putin in vis ai tot si esti fericit.
Ziceam ca visez sa am un gram de noroc, acest gram de noroc inseamna pt mine putina fericire. Nu ca nu as fi deloc fericita...doar ca nu atat cat vreau. Zi de zi cunosc oameni noi. Vad in ochii lor tristete si cand ii intreb ce au imi raspund" mai bine intreaba-ma ce nu am" si atunci ii intreb ce le lipsesc toti imi raspund ca fericirea. Multi dintre ei au de toate, case, masini, afacerea lor, familii...cand ii vezi pt prima data nici nu ai zice ca le lipseste ceva. Dar la ce folos toate acestea daca nu sunt impacati cu ei insisi, nu sunt fericiti. La fel si eu...nu imi lipsesc multe dar imi lipseste foarte mult un moment de liniste, fericire si parintii. Alaturi de ei am fost foarte fericita, chiar nu am dus lipsa de nimic nici macar de fericire.
Continui sa visez desi realitatea ma loveste rau de tot din toate partile. Oare merita sa visez? Da, cred ca merita.
Cel care a uitat sa viseze sau, mai rau, s-a obisnuit sa ignore visele pe care le are ...acela se cheama un suflet pierdut, o masina. Biblia spune "crede si nu cerceta"... da, si ratiunea isi are rostul ei, dar, fara vise, omul este pierdut. Multi confunda visul cu iluziile si de aceea considera ca nu trebuie sa crezi in vise...
Visul este cel care imi tine de urat cand sunt singura, care ma consoleaza cand sunt trista, cel cu care pot sa-mi impart bucuriile si implinirile...deci continui sa visez.

Radio Internet Romania

2009-01-20T10:17:00.000-08:00

...cu ceva timp in urma, cca un an si ceva exista pe internet un mic post de radio foarte dragut. Avea muzica buna''aleasa pe spranceana'' cum spuneau doi dintre moderatori, moderatori...alesi ca sa zic asa, unul si unul si un sef pe masura. Acest post de radio a luat fiinta cu multi ani inainte de a da eu de el, Radio Internet Romania se numea. Am reusit la un moment dat sa ii cunosc mai bine pe unii dintre ei si pot sa zic ca mi-a facut mare placere , desi cu multi dintre ei nu mai tin legatura, dar asta e si nu ma plang....hm si cat vorbeam atunci cu ei.
Cum am ajuns eu printre ei sa ma ratacesc? Ascultandu-i, intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am vorbit cu ei sa ma lase si pe mine sa fac parte din grupul lor de moderatori, sa zic si eu ceva acolo la radio.
Nu pot sa zic ca am fost un moderator de radio, nici nu am pretins sa mi se zica asa, nu am avut experienta sub nici o forma in acest domeniu. Imi placea sa vorbesc cu ei prin intermediul acestui radio si sa ascult muzica alaturi de ei, ba chiar si sa invat multe de la ei. A fost o placere, insa de-a lungul timpului s-au intamplat unele lucruri neprevazute si intr-o zi acest post de radio s-a retras. Moderatorii nu mai erau...mi-a parut foarte rau. Astazi ma bucur pt unii dintre acei colegi sau prieteni, nici nu stiu cum sa le spun(depinde cum m-au vazut ei atunci), pt ca au reusit sa ajunga acolo unde au vrut.
Azi i-am auzit pe doi dintre acesti prieteni. Cu unul dintre ei vorbisem la telefon si m-am bucurat sa aud ca este bine, insa pe cealalta persoana pe care am indragit-o enorm am auzit-o la radio zu, imi crescuse inima. Mi-am si zis in sinea mea "e prietena mea la radio". II doresc succes mult atat ei cat si celorlalti pe care i-am cunoscut atunci.Poate ca intr-o zi vom reusi sa ne mai revedem, asa cum am facut-o odata.
Cateva momente pe care nu le voi uita din acea perioada...si cine stie poate ca o sa-i si reaud pe toti in aceeasi formula la vreun radio...

Cautand prin desert

2009-01-17T13:26:00.000-08:00

Intotdeauna mi-a placut nisipul, intotdeauna mi-am imaginat un desert, eu cautand o oaza dar nu orice fel de oaza...o oaza care sa ma salveze de seceta din interiorul sufletului meu. In cautarea mea disperata sub caldura dogoritoare am cazut de cateva ori, vedeam in ceata ca se apropie de mine cineva si cand faceam un efort sa vad cine este imi dadeam seama ca erau doar niste straini, ca nimeni nu era cunoscut mie si nici nu imi prezenta credinta. Vedeam si beduini pe camile...nisipul ma frigea, seceta ma epuiza de tot si am decis la un moment dat sa nu mai caut nici o oaza sa caut in nisip ceva...ce, nu stiu, dar cert e ca in nisipul acesta am gasit un firicel de aur pe care il pastrez cu sfintenie. E important sa nu pierd acest firicel de aur pt ca stiu ca ma va conduce la oaza mea, mult visata mea oaza.
Offf! Melodia aceasta imi aminteste de desertul meu, ma face sa cred in nisipul din desert, sa cred ca acolo unde se ascundea firicelul meu de aur e si oaza mea.
De ce in desert nisipul are un limbaj aparte si noi nu intelegem, as vrea sa imi povesteasca cateva povesti de dragoste.
As vrea ca si povestea mea sa fie scrisa in nisipul de acolo, insa cu conditia ca la o furtuna de nisip sa fie imprastiata peste tot, sa fie simtita de toti ce trec pe acolo si sa culeaga doar esenta, iubirea si respectul fata de persoana de alaturi.

"Am avut un vis in noaptea de Craciun.
Mergeam pe o plaja iar Dumnezeu
pasea alaturi de mine,
pasii ni se imprimau pe nisip,
lasind o urma dubla:
una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
ca fiecare din pasii nostri
reprezentau o zi din viata mea.
M-am oprit ca sa privesc in urma.
Si am revazut toti pasii
care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri
in loc de doua urme
nu mai era decit una singura...
Am revazut filmul vietii mele.
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea
decit o singura urma
corespondeau cu zilele cele mai intunecate
ale existentei mele:
zile de neliniste si de rea-vointa,
zile de egoism sau de proasta dispozitie,
zile de incercari si de indoiala,
zile de nesuportat...
Zile in care eu fusesem de nesuportat.
Si atunci intorcindu-ma spre Domnul
am indraznit sa-i reprosez:
-Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi
in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singura
in cele mai grele momente din viata,
in zilele cind aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a raspuns:
-Draga mea, zilele pentru care n-ai vazut
decit o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."

Ademar Baross

Inca un an

2009-01-10T14:26:00.000-08:00

"A mai trecut un an prin noi" si uite asa incepe o melodie de-a formatiei Compact daca nu ma insel. Adunam si facem calcule sa vedem cat am economisit si cat am cheltuit anul ce a trecut, altii fac altfel de calcule cantaresc cat bine si cat rau au facut, iar altii sunt nepasatori. Pt acestia din urma e ca si cum ar trai in fiecare zi aceasi clipa, acelasi moment si desi uneori se aseamana intre ele niciodata nu sunt identice. La fiecare moment e o schimbare niciodata aceeasi.
Am facut si eu calcule, insa eu nu am calculat nici banii si nici cat bine sau rau am facut eu. Am calculat cate zile de fericire am avut, cate de dragoste, cate petrecute cu familia si prietenii, asta am calculat si ce credeti? Nu mi-au iesit niste calcule satisfacatoare si atunci mi-am pus intrebari. Sa fiu eu oare de vina? Oare trebuie sa schimb ceva la mine? Si astfel de intrebari ma inunda...ma voi stradui ca in anul acesta sa recuperez ceea ce am pierdut, fie si cel mai mic suras si asta il voi recupera, dar acum suntem intr-un an nou si trebuie sa fim bucurosi si ca am ajuns sa ii trecem pragul.
Ce zile vor urma? Nu stiu si nici n-as vrea sa stiu, de aceea eu va urez cu intarziere tuturor ce cititi aici tot binele din lume si sa aveti un an asa cum il meritati.

Viata noastra e o poveste sau e ceva real?

2008-12-13T13:52:00.000-08:00

Constat pe zi ce trece ca lumea traieste acum mai mult ca in povesti, ca in filme, doresc sa aiba emotii mai profunde atunci cand asculta un poem sau o melodie...de ce zic asta? Pt ca vad zi de zi fel de fel de persoane care mint sau care au o viata ca in povesti sau ca in acele telenovele lacrimogene. As minti daca as spune ca nu imi plac filmele...ba da si inca foarte mult. Mi-ar place si mie sa fiu o eroina din aceste pelicule, dar din pacate nu sunt..astept inca sa imi traiesc povestea mea cu final fericit.
Zilele trecute un prieten de-al meu mi-a vorbit despre el si despre ceea ce simte. Am observat ca si ''baietii sufera'', iar acesta despre care va vorbesc sufera rau de tot. A trait o poveste de dragoste foarte frumoasa alaturi de o femeie placuta in felul ei de a fi, nu fizic...insa aceasta poveste a avut din pacate ca alte povesti un final nefericit si atunci la ce naiba oare mai incercam sa traim o poveste.
Nu putem avea si soarele si luna deodata, trebuie sa alegem sa vedem cum ne simtim mai bine pe lumina sau intuneric. Pt unii este soarele care le ofera tot ce e mai bun, caldura, lumina, dar soarele are dinti arzatori si cu cat ne apropiem de el ne arde rau de tot chiar cand nu ne asteptam, in schimb luna ce face? Luna nu face nimic rau, ne tine pe intuneric, abia apucam sa distingem culorile cand nu e lumina, insa luna ne vegheaza visele, ne lumineaza noptile fiind un sfetnic bun, ne da speranta...de cate ori nu am privit luna si ne-am facut fel de fel de planuri sau ne-am sarutat sub clar de luna sau pur si simplu am privit-o si nimic mai mult, ne-am relaxat. Luna mai mult decat soarele face parte din povestile cu final fericit. Multi poeti au scris poezii mai mult despre luna decat despre soare.
Ce mai conteaza? Soare , luna...e tot universul. Insa noi nu traim cu universul noi traim cu oamenii.
De ce oamenii ne fac sa suferim, de ce nu poate fi armonie inte cupluri si iar de ce? Raspunsuri nu gasim oricat am cauta...cel putin eu nu am gasit toate raspunsurile.

Andra - Silent Night

2008-12-07T00:21:00.001-08:00

In asteptarea Mosului...
"Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor."
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.
Cred ca aceste sarbatori de iarna sunt cele mai frumoase. Toti asteptam sa primim si cel mai mic cadou indiferent ce varsta avem...si de ce nu am primi...la urma urmei in noi se ascunde un suflet de copil. In aceasta perioada cautam sa fim cat mai aproape de familie si cei dragi. Nimic nu e mai frumos decat acest lucru. Pana si luminitile de pe strada sau de la ferestrele caselor iti dau o stare de liniste si emotie profunda. De colinzi si bradulet nici nu mai spun, acestea sunt cele mai importante. De mica mi-au placut colinzile si acum imi amintesc cateva de pe vremea mea, iar bradul...hm bradul o splendoare!
Asa ca va las cuminti acum sa va bucurati de cadourile primite de la Mos Nicolae si sa asteptati tot cuminti si cadourile de la Mos Craciun. O sa va ofer si eu un mic cadou pt fiecare dintre voi...o imbratisare si un sarut alaturi de o melodie care merita ascultata.

De Sf. Andrei...o dorinta

2008-11-30T09:12:00.000-08:00

Fiecare dintre noi ne dorim mai mult sau mai putin sa traim alaturi de cineva care sa ne fie parinte, prieten si partener. Insa viata joaca feste in marea majoritate tuturor cuplurilor din ziua de azi si asta datorita faptului ca vrem sa traim pe picior mare si uitam ca sentimentele sunt mai puternice si mai statornice decat orice altceva din punct de vedere financiar, pt ca sa nu uitam ca este o vorba care circula la noi"banul azi il ai si maine nu il mai ai..." si la urma urmei nu ne ducem cu banii in pamant.
Poate ca multi se vor intreba de ce scriu despre asta iar si iar...pt ca mi-e groaza de ce va fi, avand in vedere ca trebuie sa platesti si pt orice informatie ai avea nevoie...si atunci stau si ma intreb oare maine sau poimaine va fi nevoie sa cumperi si dragoste, daca nu deja asta se intampla...
Cunosc cateva persoane, acelea fiind putine care se iubesc neconditionat...una dintre aceste perechi este chiar sora mea care isi iubeste sotul fara sa primeasca nimic in schimb, in afara de reciprocitate in sentimente ceea ce se si intampla... nu pot decat sa ma aplec in fata lor si bineinteles ca mai cunosc cateva perechi dar putine.
La noi in Moldova se spune ca in noaptea de Sf. Andrei daca iti pui o dorinta se va indeplini..eu ce as putea sa imi doresc? Imi doresc sa...dar daca va spun nu se mai indeplineste asa ca ma voi aseza in pat si ma voi gandi la dorinta mea in asa fel incat sa se indeplinesca.
Va las sa savurati o melodie care imi aminteste de cineva care mi-a fost foarte drag...

PACAT!!!!

2008-11-23T08:50:00.000-08:00

PACAT! Doar atat imi vine sa spun "pacat" si spun acest lucru pt ca, constat ca, candva am cunoscut cateva persoane care acum sau poate ca si atunci nu stiu, incep sa isi arate adevarata lor fata. Unii in prostia si saracia lor nu isi mai incap in piele, iar altii dau coltul. Pe zi ce trece mi-e mila de ei si ma bucur in acelasi timp ca nu mai am de-a face cu ei. Sunt rai si nu exagerez cand spun acest lucru, dar chiar asa este.
Imi place sa citesc tot ce este nou fie pe internet, fie intr-o carte chiar si de religie sau intr-un ziar si apropo de ziare...nu scriu jurnalistii despre vedete cu atata rautate cum scriu unii in blogul lor. Toti gresim, mai mult sau mai putin, toti mintim la fel mai mult sau mai putin si toti ne simtim bine in pielea noastra.
Unii au avut norocul de a termina un liceu, o facultate sau orice alta scoala pe umerii parintilor sau chiar pe umerii lor, dar asta nu cred ca le da dreptul sa arate altora cat sunt de buni, ba chiar mai buni decat ei. Fiecare cu norocul sau nenorocul lui.
Sunt socata si ma intreb daca intradevar merita osteneala de a mai cauta ceva bun in oamenii acestia in afara de critici si judecata lor atat de avansata la adresa tuturor.
Unde sunt acei oameni care salutau pe strada chiar si un necunoscut, unde este acea civilizatie de altadata? Mda, cred ca nu mai este si spun iar "PACAT".
S-ar putea ca intr-o zi lumea sa isi dea seama ca pe pamant suntem atat de diferiti, asezati pe scara valorii sociale care nici macar asta nu apartine omenirii...si apoi sa ne trezim cu realitatea in fata acolo Sus unde suntem egali. Zilele trecute un barbat mi-a spus ca in general oamenii pana obtin un anumit lucru sunt prieteni si cu dracu...mi-a venit sa rad pt ca a avut mare dreptate chiar si cineva care a fost important in viata mea mi-a spus candva ca el nu are prieteni si nici nu va avea vreodata pt ca lumea e prefacuta si rea...cata dreptate a avut si el.
Imi pare rau pt mine ca am crezut in oameni,ca am crezut in acei oameni care spuneau ca imi sunt prieteni, dar zau ca imi pare rau mai mult pt ei. Valoarea sufletului si a respectului candva va fi mai important decat orice altceva.

A fost odata....

2008-11-19T11:26:00.000-08:00

Prietenie dincolo de dragoste? Acolo unde odata a fost dragoste mai ramane loc si pentru prietenie? Nu putini sunt cei care cred ca da, se poate... Usor de zis, insa mult prea greu de facut... Mult mai trist, si la fel de adevarat si dureros este insa si faptul ca, pentru multi dintre noi, dupa o mare si intensa iubire se asterne doar o mare si graitoare tacere.
Atunci cand o relatie se incheie lucruri nespuse iau locul celor spuse, persista incercari fortate din partea protagonistilor de a rupe orice legatura cu celalalt (cand de fapt ceea ce simti se reduce nesperat la nerabdarea de a afla de soarta celuilalt), apar zvacniri neputinciose si se exerseaza la nesfarsit tehnici indraznete si ultrapracticate de autocontrol. Mai bine asa... de ce sa ne vedem... ne-am face si mai mult rau unul altuia... cel mai bine pentru amandoi ar fi sa rupem orice legatura. Este clar... oricat ne-am stradui... noi doi nu putem ramane prieteni. Si astfel, prin fortari si tehnici de autoimpunere se trece de la o mare dragoste la marele... nimic.
As vrea sa cred in prietenia de dupa o dragoste incheiata, insa majoritatea persoanelor din jurul meu imi confirma exact opusul. Nascuta din plamada visatorilor, as vrea sa cred ca este posibil ca o dragoste sa se ispraveasca bland intr-o prietenie statornica, pe viata. Si de ce nu? Persoanele in cauza se cunosc cel mai bine, sunt in masura sa dea celuilalt sfaturi utile si mai mult ca sigur ca s-ar ajuta neconditionat daca ar stii ca celalalt se afla in impas. Nu aduce izbitor de mult cu o prietenie adevarata? Nu asa ar trebuie sa se comporte doi prieteni foarte buni?
Daca intre doua persoane nu mai exista nimic exceptand amintiri si momente traite doar de ei doi, atunci de ce nu poate exista prietenie? De dragul amintirilor, pentru ca in ciuda conflictelor si a lucrurilor neplacute care s-au intamplat intre noi stiu ca este un om minunat, capabil sa fie un mare prieten. Nu s-a putut insa...de fapt nu a vrut si nici nu vrea.
Nu am putut ramane prieteni. Nu am ales eu, dar s-a intamplat ca omul pe care l-am iubit mai mult decat viata mea sa nu mai faca parte din ea sub nici o forma.Poate ca in locul unei prietenii adevarate nu ar fi existat decat una formala, iar in locul unui prieten adevarat un prieten la fel de formal...asa ca am lasat ca intre noi sa nu mai existe... nimic si am lasat ca el, omul care obisnuia sa-mi fie tot, sa devina un necunoscut...si am incalecat pe-o sa.

Marina Rasnoveanu - Scrisoare catre suflet pereche

2008-11-10T09:27:00.000-08:00

"Zgomotul pasilor mei pe soseaua umeda, inima batandu-mi mai tare si vantul care imi mangaie fata ca atingerea unor aripi de inger. Si brusc ma opresc si privesc in urma mea. Ma uit si nu vad nimic, decat lumini difuze, oameni rasleti si strada de-abia atinsa de picaturile de ploaie. Incerc sa ma rup de tot ce simt, dar nu pot pentru ca inevitabil gandul imi fuge la tine. La cel pe care il caut cu disperare si pe care nu l-am gasit inca.Continui sa merg spre casa cu aceeasi neliniste in suflet, si ma gandesc daca vreodata te voi intalni.
Mi-e atat de frica de faptul ca intr-o zi s-ar putea sa o iau la stanga in loc de dreapta, s-ar putea sa plec de acasa cu cinci minute mai devreme sau mai tarziu si astfel nu ne vom mai intalni….sau pur si simplu ca intr-o zi vom trece unul pe langa celalalt fara sa ne privim. Dar oare daca ne-am privi ne-am recunoaste?
Am avea curajul sa ne ascultam din nou sufletele sau ne-am conforma acestei lumi rigide si reci crezand ca totul e o intamplare, o senzatie trecatoare? Ma doare fiecare clipa in care nu esti cu mine, si desi te simt ma intreb cum esti acum? Ma intreb daca si tu inchizi ochii noaptea si lasi vantul sa-ti mangaie fata gandind ca sunt eu.
Ma intreb daca uneori, poate inconstient, mergi pe strada si ma cauti cu privirea printre atatea figuri… De multe ori ma rog in soapta pentru ca tu sa fi ramas acelasi, ma rog ca Cerul sa ne permita sa ne intalnim din nou, ma rog sa nu fi poposit prea departe de mine si ma rog ca drumul spre tine sa nu fie prea de lung si greu. Cand va fi sa ne regasim va trebui sa te iau in brate si sa iti cer iertare. Ti-am gresit atat de mult, dar am facut-o doar din setea nebuna de a te afla.
Sa ma ierti ca ti-am cautat sarutarile si dragostea la altii si uneori am crezut ca te-am gasit, sa ma ierti ca mi-am irosit lacrimile pe altii, desi simteam ca tu nu ai venit. Sa ma ierti ca te-am lasat singur atunci cand aveai nevoie de o alinare, si sa ma ierti ca nu am fost langa tine ca sa-ti sterg tristetea din suflet…
Promit ca atunci cand te voi intalni sa iti daruiesc iubirea mea neconditionata, sa-mi deschid sufletul asa cum nu am facut cu nimeni, si sa nu ma folosesc de nicio arma ascunsa pentru a te cuceri….pentru ca in definitiv totul se rezuma in a ne privi in ochi, nu-i asa?
Promit sa mi te daruiesc fara niciun fel de joc stupid, ci doar cu candoarea unui falfait de aripi in primul lor zbor. Te voi cauta neincetat si te voi gasi…si daca nu va fi asa sper ca niciodata sa nu citesti scrisoarea asta.
Iar atunci cand vei inchide ochii pentru o adiere de iubire sa ai impresia ca altcineva ti-o daruieste…si daca totusi vei simti un gol, sa te gandesti ca e doar o viata de singuratate , adica doar un strop in imensitatea iubirii noastre .Si chiar de-ar fi un strop, chiar de-ar fi o unda, sau un ocean de solitudine eu tot nu voi renunta …Iarta-ma ca nu te-am gasit inca , dar intr-o zi te voi privi in ochi si voi stii ca doar tu esti cel caruia trebuie sa ii soptesc: TE IUBESC!"

Marius Dragomir - Suflet de rom

2008-11-06T12:14:00.001-08:00

Cat de greu e să găseşti pe cineva căruia nu vrei să-i calculezi defectele, care să nu te facă să ţi le numeri pe ale tale, ca să declari posibilă relaţia prin comparaţie, căruia să-i poţi spune: "Nu-mi pasă că nu eşti perfect"? Nu vom gasi niciodata o persoana multumita de noi, de fiecare data ni se gasesc defecte, niciodata calitati....ce prostii spun ‘’calitati’’, nici macar o calitate. Ceilalti ar fi mai mult decat entuziasmati atunci cand la adresa lor se aduc numai cuvinte de lauda, dar noi...bietii de noi.Astfel si increderea dispare, din cauza ca unii nu vad decat defecte in partenerul sau, ajung sa se desparta de ei. De ce? Pt ca nu a facut un lucru asa cum a vrut el sau pt ca pur si simplu a facut o greseala copilareasca sau ma rog poate mai mult de atat ...si atunci ce facem? Spunem gata! Imi ajunge! Apoi ma inchid in mine, fac un pact cu eul meu si spun am nevoie de o persoana care sa fie asa cum vreau eu...dar eu oare cum sunt? Sunt perfect? Nu exista perfectiune in nimic ce exista pe pamant. Nu stim sa apreciem ce e bun si ce rau...nu stim sa vedem cine ne este prieten si cine nu, multi dintre noi nici nu stim de ce ne-am nascut, vom raspunde ca asa a vrut cel de Sus, da..dar cu un scop totusi, numai ca trebuie sa descoperim care e scopul nostru pe aceasta planeta...dar ce facem? Cautam calitati si defecte in oameni....astia suntem noi.

Prietenul la nevoie....se cunoaste

2008-11-04T11:23:00.001-08:00

Imi place foarte mult sa aud parerea unora despre prieteni. Parerile sunt impartite si cu siguranta multi m-ar contrazice. Acum, daca intrebi de cineva si cel din fata ta il cunoaste pe cel despre care intrebi, iti zice: ” A, da, prietenul meu”, dar e vorba doar de o prietenie virtual, dar prietenia este cu totul si cu totul altceva. Acum toti sunt ” prieteni “, pe cati oameni ti-ai permite sa-i suni la orice ora din zi si mai ales din noapte, in caz de vreo urgenta sau pentru ca simti nevoia sa vorbesti cu un prieten? Ti-a mai ramas vreun prieten din copilarie? Prietenia inseamna acelasi lucru in copilarie, in adolescenta, la maturitate, la batranete? Prietenia dintre un barbat si o femeie e la fel ca si prietenia dintre doi barbati si doua femei? Toti prietenii mei mi-au devenit prieteni fara sa-mi dau seama. Nu cred ca poti sa iti propui sa fii prieten cu cineva. Poti sa zici: ” Cu el as fi un bun prieten “, dar cam atat. N-as numi prietenia neaparat ca fiind o ” relatie “, prietenia este mai mult o stare, un sentiment puternic, foarte liber, care fara starea de libertate n-ar avea nici o valoare, n-ar exista. Nu te imprietenesti ca si cum te-ai indragosti sau ar trebui sa colaborezi cu cineva. Nu trebuie sa fii prieten cu o singura persoana sau cu cat mai multe. Nu trebuie sa declari prietenia la starea civila sau la Biserica. Prietenia este o stare foarte veche care nu trebuie insemnata nicaieri decat in inimile celor care o poarta, in general cu prietenia… Nu trebuie nimic. Nu poti spune ” Hai sa fim prieteni ” ca si cum ai spune ” Hai sa ne iubim ” sau ” Fii sotia mea “. ” Sa fim prieteni ” suna caraghios si ridicol. Este ceva ce se realizeaza in timp… Si asa cum ziceam, fara sa fii constient de acest fapt…Asadar dragii mei nu-mi puteti spune ca multi imi sunteti prieteni sau ca poate ati incercat sa-mi fiti prieteni. Sunt multumita cu cei din viata reala… Voi aveti sute sau chiar mii de prieteni virtuali, eu am mult mai putini… insa reali si mult mai pretiosi, care ar fi alaturi de mine la nevoie. Pe voi cati dintre acei ” prieteni ” v-ar ajuta ?Ma indoiesc foarte tare ca s-ar oferi cineva…

Yanni The Mermaid

2008-10-21T12:34:00.001-07:00

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

GABRIEL GARCIA MARGUEZ

N.O.H.A.- Tu cafe.

2008-10-08T12:35:00.001-07:00

...la o cafea sunt amintiri pt o clipa sau pt o viata intreaga...beau cafeaua linistita in fiecare dimineata citind ziarele de pe net, ascultand muzica in surdina sau vorbesc cu cate un prieten sau fost prieten pe net...TU CAFE...

Cine suntem?

2008-07-23T01:10:00.000-07:00

'Omul invata din propriile greseli''...o vorba spusa din batrani...insa greseala se repeta de''N'' ori si asta pentru ca suntem orbiti...de orgoliu, egoism, ura. Sentimente ce se nasc din suferinta, din nemultumiri, din dezamagiri, insa noi suntem singurii vinovati. Uitam de familie, de prieteni, uitam sa ne bucuram de nimicurile vietii, de micile atentii din partea apropiatilor.

Dar de ce suntem conceputi astfel? Din dorinta de a ajunge cat mai sus...din dorinta de a fi mai puternici, respectati? E posibil sa fie acestea motivele...si iar uitam esentialul. Important nu e sa sufere cei din jur si noi nu, ci sa aducem zambetul pe buze unui prieten, sa dam o mana de ajutor unui suferind, sa tinem companie unui singuratic, sa facem fericit un copil, sa ne vizitam parintii batrani, sa luminam viata celor ce ii iubim...dar cu toate astea spunem mereu''NU AM TIMP''.

Azi devine ieri, maine astazi si vremea trece...Parul ni se albeste si ne gandim daca lupta ne-a adus satisfactii sau deziluzii...realizam ca am indepartat totul din calea noastra, iar regretul devine apasator. De aceea e bine sa ne amintim mereu sa pretuim viata cu fiecare minut, sa uitam de amaraciuni si sa spunem celor dragi cat ii iubim si cat ne bucuram ca sunt alaturi de noi.

Mi-e dor de mama

2008-07-23T01:01:00.000-07:00

E un sentiment pe cat de des intalnit si de normal, pe atat de complex si ciudat. Imi este dor de mama, de fiinta care stie cand si cum sa ma ia in brate "ca sa fie bine la aia mica". De mama mea care m-a rasfatat si ma va rasfata cata vreme va mai fi pe acest pamant, gratuit, fara sa astepte nimic in schimb.
Imi e dor de camera mea plina de "suveniruri" atarnate sau lipite peste tot. Aveam acolo pana si surprize cu fotbalisti lipite pe marginea usii de la dulap. Imi amintesc ca mama s-a suparat cand am lipit alea acolo. Uufff, cata vreme a trecut de atunci. Si cand am plecat am lasat toate acele amintiri acolo, inchise prin sertarase, prin dulapuri, prin cutiute... nu am luat mai nimic cu mine.
In ziua in care am plecat imi doream sa fug departe de tot ce ma inconjura acolo. Eram mereu in cautare de ceva nou. Pe vremea aceea credeam ca daca e nou e neaparat mai bun, oricum vroiam provocari, cat mai multe si cat mai dificile. Acum, dupa atatia ani de atunci, nu mai stiu cine sunt si ce imi doresc.
Am momente (multe!) in care imi e dor rau de acasa. Imi e dor de acel miros, imi e dor de mirosul de scortisoara din seara de Craciun cand mama termina ultimele prajituri, imi e dor de diminetile de duminica cand ma mutam dintr-un pat in altul, de dupa-amiezile de vara petrecute acolo cand mirosea a caldura dogoritoare si pepene galben, de mirosul rufelor puse la spalat de mama mea, de iernile geroase cand imi facea ceai cu lamaie si alaturi o felie doua cu unt si miere de albine, de serile in care mancam impreuna, eu, sora, mama si tata..
Imi e dor de cine eram eu atunci.... Nici nu imi amintesc bine cum eram, dar stiu ca eram un om mult mai fericit.